TDSynnex - Aalst - Belgium

Automatizarea influențează fiecare filieră industrială, în special lanțurile de aprovizionare și depozitarea. Dar ce se întâmplă când depozitul dumneavoastră are aproape trei decenii? Poate o infrastructură matură să fie transformată cu ajutorul tehnologiilor inovatoare? Aceasta a fost provocarea cu care s‑a confruntat TD SYNNEX, un distribuitor global de echipamente tehnologice. Împreună cu WDP, compania și‑a propus să-și modernizeze operațiunile prin extinderea depozitului existent cu o nouă unitate automatizată. 

Deservind clienți în peste 100 de țări, TD SYNNEX conectează ecosistemul IT și impulsionează transformarea digitală. În Belgia, compania își desfășoară activitatea într-un depozit mare din Aalst. Înființată în 1998, această unitate gestionează o gamă diversă de produse, cum ar fi unități flash USB, carduri SD, cabluri, smartphone-uri, calculatoare personale și afișaje de format mare. Din acest loc, TD SYNNEX reprezintă o punte esențială între furnizori și revânzători, printre care IMM-uri, clienți corporativi și comercianți cu amănuntul. 

Pentru a gestiona eficient această gamă largă de produse, depozitul este organizat în diferite zone operaționale. Unele produse, cum ar fi imprimantele, pot fi expediate în ambalajul lor original, în timp ce altele (de exemplu, smartphone-uri, cabluri și unități flash USB) necesită manipulare suplimentară și reambalare înainte de expediere. Această complexitate operațională a evidențiat nevoia de automatizare, în special în procesul de reambalare, pentru a îmbunătăți eficiența și a simplifica fluxurile de lucru. 

Belgia — caz european de referință

Înainte de a se concentra pe tehnologii specifice, TD SYNNEX a trebuit să stabilească dacă automatizarea poate fi integrată în depozitul existent sau dacă va fi necesară o unitate nouă. În aproape trei decenii, s‑au schimbat foarte puține lucruri în depozitul nostru existent. Dar am început să simțim că atingeam limitele capacității noastre de stocare. Acest lucru ne‑a dus la o întrebare cheie: ar trebui să ne mutăm sau ne putem extinde?”, spune Brecht Van Hulle, Director Logistică Benelux la TD SYNNEX. 

În vara anului 2020, o evaluare comună efectuată împreună cu partenerul nostru WDP a arătat că vom avea nevoie de 15% mai mult spațiu sau aproximativ 3.000 de metri pătrați, pentru a sprijini creșterea durabilă în următorii 10 până la 15 ani. Acesta este motivul pentru care am ales să extindem depozitul și să creștem capacitatea de stocare prin integrarea soluțiilor de automatizare.” 

Depozitul TD SYNNEX din Aalst s‑a dovedit a fi un candidat ideal pentru automatizarea unui sit industrial vechi – procesul de echipare a unităților existente cu tehnologii moderne de automatizare. Situl belgian a devenit chiar un proiect pilot pentru alte depozite TD SYNNEX din Europa. Înainte de a automatiza și alte unități, trebuia să verificăm dacă planurile noastre de automatizare vor duce la câștigurile așteptate în ceea ce privește productivitatea și eficiența”, spune Van Hulle. Dacă funcționează aici, putem aplica cele învățate și altor depozite cărora le‑a prinde bine soluții similare. De la stocare și ridicare până la ambalare, situl nostru a devenit în mod eficient un exemplu pentru implementări viitoare.” 

Menținerea stării de funcționare a depozitului

Noua hală este echipată cu un sistem de transfer, soluții de tipul marfă la operator”, crearea automatizată a cutiilor și un sortator de mare capacitate, care poate gestiona 7.000 de SKU-uri. Sistemul poate stoca până la 12.000 de containere și îmbunătățește semnificativ densitatea de stocare și productivitatea operațională. Implementarea acestui proiect a implicat mai multe provocări. Din perspectiva infrastructurii, înălțimile plafoanelor și poziționarea conveierelor au necesitat o colaborare strânsă cu arhitecți și parteneri precum WDP. Integrarea automatizării a implicat, de asemenea, testări intensive și instruirea personalului. 

În tot acest timp, operațiunile depozitului existent trebuiau să rămână complet funcționale pe întreaga durată a proiectului. Una dintre provocările principale a fost zgomotul din timpul construcției și al implementării, mai ales deoarece ne aflam în apropierea unei zone rezidențiale. Menținerea unei comunicări deschise cu angajații și cu rezidenții a fost esențială pentru minimizarea perturbărilor și asigurarea continuării operațiunilor pe întreaga durată a proiectului”, explică Brecht Van Hulle. 

Acest lucru ne aduce la alt factor cheie în automatizare: oamenii. Cu toate că tehnologia nu are ca scop înlocuirea locurilor de muncă, ea schimbă modul în care lucrează oamenii. Mulți angajați se tem că vor fi înlocuiți de roboți, dar se întâmplă contrariul. Pentru TD SYNNEX, automatizarea înseamnă crearea siguranței locului de muncă pentru următoarele două decenii”, spune Van Hulle. Dar trebuie să explici oamenilor motivul pentru care faci acest lucru și modul în care se integrează în viziunea ta pe termen lung. Acesta este motivul pentru care am implicat devreme în acest proces cât mai multe părți interesate. Acestea pot oferi perspective valoroase și pot dezvălui considerente pe care nu le-ai anticipat. Ne‑a ajutat, de asemenea, să identificăm competențele de care aveam nevoie pentru a ne consolida echipa.” 

Încrederea acordată partenerilor cu experiență

Pentru TD SYNNEX, automatizarea a adus o creștere semnificativă a productivității. Înainte, echipa noastră gestiona aproximativ 50 de ridicări manuale de persoană pe oră. În prezent, cu sprijinul automatizării, angajații pot ajunge până la 350 de ridicări pe oră. Am integrat, de asemenea, secțiunile automatizate și manuale ale depozitului, ceea ce ne permite să folosim cu 200 mai puține cutii în fiecare zi. Acest lucru creează valoare economică și de mediu pentru client”, explică Van Hulle. În plus, noua hală a creat mai multă capacitate pentru mărfurile recepționate și expediate, cu spațiu pentru încă 2.000 de paleți.” 

Depozitul TD SYNNEX din Aalst a devenit un reper pentru alte proiecte de automatizare din Europa. Suntem mândri că am realizat acest lucru mai degrabă în Belgia decât într-unul dintre depozitele noastre din țări mai mari. Ne-au fost de ajutor, de asemenea, experiența și vechimea echipei noastre din Aalst. Competența lor a fost esențială pentru a ne asigura că sistemul a fost implementat eficient, în timp ce operațiunile noastre existente continuau să se desfășoare fără probleme pe durata întregului proces”, spune Van Hulle. 

În afară de competențele de care am beneficiat la nivel intern, TD SYNNEX a colaborat, de asemenea, cu parteneri cu experiență precum WDP. Nu este genul de proiect pe care îl poți realiza pe cont propriu. Ai nevoie de parteneri în care poți avea încredere și cu care poți construi o legătură solidă. De aceea am apreciat foarte mult comunicarea deschisă pe care am avut‑o cu WDP. Ne-au sprijinit în mod real și ne-au ajutat să facem din acest proiect o experiență pozitivă.” 

Cum să transformați automatizarea într‑o poveste de succes

Ce sfaturi poate oferi Brecht Van Hulle altor companii care iau în considerare automatizarea depozitelor? În primul rând, gândiți-vă bine înainte de a începe. Eu nu am susținut imediat automatizarea, așa că noi am pus la îndoială fiecare supoziție. Nu automatizați de dragul automatizării. Este important, de asemenea, să vizitați companii care au implementat deja cu succes soluții automatizate, astfel încât să puteți vedea tehnologia în acțiune. Să fiți conștienți că veți face greșeli pe parcurs, dar continuați să progresați. O idee bună ar mai putea fi să desemnați un manager de proiect pentru această inițiativă. Și, în final, în loc să colaborați cu diferiți parteneri pentru fiecare parte a proiectului, alegeți consultanți și furnizori în care puteți avea încredere și pe care vă puteți baza pe durata întregului proces.” 

În cele din urmă, TD SYNNEX se bucură că a ales automatizarea unui sit industrial vechi în locul construirii unui nou depozit. Dacă vă mutați într-un sit diferit, riscați să vă pierdeți echipa. Cunoștințele și experiența acesteia sunt de neînlocuit. În al doilea rând, cunoașteți foarte bine depozitul. Noi eram deja una dintre cele mai productive unități TD SYNNEX din Europa, iar în prezent creștem și mai mult. Când un lucru funcționează bine, vrei să‑l păstrezi și să continui să‑l dezvolți. Sunt convins că aproape fiecărui depozit i‑ar prinde bine o modernizare, dar aceasta presupune o bună coordonare și un plan solid. Pentru noi, automatizarea unui sit industrial vechi a fost un real succes”, concluzionează Van Hulle. 

Cover whitepaper Automation ENG

Luați și dumneavoastră în considerare automatizarea depozitului dumneavoastră?

Descărcați gratuit whitepaperul nostru despre automatizarea brownfield

Descărcați gratuit copia dumneavoastră

Despre TD SYNNEX

TD SYNNEX este cel mai mare distribuitor la nivel mondial de produse tehnologice IT, servicii și soluții. De peste 40 de ani, compania sprijină producători, reselleri și parteneri de afaceri din peste 100 de țări prin expertiză logistică, capacități operaționale și servicii cu valoare adăugată, răspunzând eficient cerințelor tot mai complexe ale pieței tehnologice. Cu o viziune clară asupra unei lumi dinamice și interconectate, TD SYNNEX crede că tehnologia oferă oamenilor și organizațiilor posibilitatea de a realiza lucruri extraordinare. Colaborarea, incluziunea, integritatea și dorința de excelență stau la baza modului în care compania își desfășoară activitatea. Prin îmbinarea prezenței globale cu expertiza locală, TD SYNNEX construiește parteneriate durabile cu clienți, furnizori, producători și investitori. Ascultând cu atenție nevoile tuturor părților implicate, compania creează condițiile necesare pentru succes într-un peisaj tehnologic aflat într‑o continuă evoluție.

Mai poți fi interesat de

Descoperiți potențialul depozitului dumneavoastră existent prin …

Citeşte mai mult
Vezi toate articolele